Institutul KLORANE

Institutul Klorane

 

Fundație a Societății Laboratoarelor Klorane, Institutul Klorane se dedică Protecției și Valorificării Patrimoniului Vegetal.
Creat în 1994 la inițiativa domnului Pierre FABRE pentru a împărtăși cunoștințele multidisciplinare asupra plantelor însușite de la crearea Grupului cu un număr cât mai mare de oameni, Institutul Klorane își continuă angajamentul luat care se concentrează pe trei misiuni:

   

Protecția

Explorarea

Educarea



Protecția


Institutul Klorane este deosebit de sensibil la protecția și prezervarea speciilor vegetale amenințate. În acest scop, acesta colaborează cu Institutul Botanic Național din Brest, specializat de la crearea sa în prezervarea plantelor amenințate.
Recenta reintroducere în Madeira a plantei Normania triphylla (Lowe) Lowe, plantă endemică dispărută de pe această insulă, reprezintă o ilustrare concretă a acestui lucru.

Institutul Klorane se implică în această misiune și prin intermediul Institutului Botanic Pierre Fabre. Acest institut este prima instituție privată franceză care a primit aprobarea CITES (Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție).
Garant al protecției speciilor vegetale amenințate, acesta participă la misiuni de prezervare a plantelor pe cale de dispariție de pe suprafața terestră.


Explorarea


Pentru acumularea mai multor cunoștințe asupra biodiversității vegetale, Institutul Klorane susține actorii cercetării și prezervării în domeniul botanicii finanțând misiunile desfășurate pe teren (explorarea pădurilor tropicale primare, cercetarea zonelor vegetale amenințate, crearea de grădini terapeutice …), restaurarea și valorificarea ierbarelor, realizarea tezelor universitare.
Creează de asemenea suporturi informatice destinate profesioniștilor din domeniul sănătății.

Educarea


Prin intermediul parteneriatului cu asistenți farmaciști, cu grădinile botanice și institutele botanice, cu rețele performante de botaniști, Institutul Klorane le dezvăluie copiilor și studenților patrimoniul vegetal (sprijin adus suporturilor pedagogice tematice asupra: plantelor, biodiversității și dezvoltării durabile, alimentației, ciupercilor).
O mare colecție de broșuri, ghiduri și postere, este de asemenea realizată de către Institutul Klorane pentru publicul larg.
Sunt organizate frecvent expoziții naționale consacrate botanicii și micologiei, în parteneriat cu actorii cheie ai mediului înconjurător.


Institutul Klorane în Europa



Convinși de importanța protecției patrimoniului vegetal, filialele europene se angajează în operații de mare anvergură:

Portugalia a reintrodus cu succes în flora sa o specie vegetală pe cale de dispariție în Madeira, planta Normania triphylla, în colaborare cu Grădina Botanică din Funchal și cu Institutul Botanic Național din Brest. Aceasta continuă operațiunea „
Un copac, un copil” și realizarea vizitelor la grădinile botanice,

Italia se implică de asemenea în sensibilizarea cu privire la problemele de mediu prin intermediul proiectului VIVIDARIA.
În 2009/2010 s-a organizat, în cadrul acestui proiect, un concurs la care puteau participa toate școlile partenere (10 000 de copii):
„Vividaria, plantele, prietenii noștri: diversitatea vegetală pentru bunăstarea tuturor”,

Grecia, tot pe linia animațiilor botanice, organizează activități de însoțire a elevilor și farmaciștilor în vizite la Facultatea de farmacie din Atena pentru a descoperi utilitatea patrimoniului vegetal cu ajutorul atelierelor de extracție vegetală și de fabricare a săpunurilor,

Spania continuă sensibilizarea elevilor încadrați de către farmaciști, prin intermediul activităților relaționate cu descoperirea simțurilor, cu fitochimia, desfășurate în cadrul a 5 grădini botanice,

Canada în parteneriat exclusiv cu organizația „
Ziua Terrei”, sensibilizează publicul cu privire la speciile vegetale amenințate (precum Carex lupuliformis Sartwell),

Belgia sensibilizează copiii cu privire la importanța protecției speciilor vegetale sau animale, în mod ludic și didactic, cu ajutorul broșurii „
Povestește-mi despre biodiversitate” distribuită în farmacii.

 

Exemplul speciei Normania triphylla (Lowe) Lowe

 


Normania triphylla care a revenit în Madeira ...

Reintroducerea reușită în ecosistem a unei specii vegetale pe cale de dispariție.

 

Din 1995, Institutul Klorane colaborează cu Institutul Botanic Național din Brest și cu Grădina botanică din Funchal pentru multiplicarea și reintroducerea în ecosistem a unei plante endemice din Madeira despre care se credea că a dispărut din natură de mai mult de o sută de ani: Normania triphylla.

Astfel, semințe ale plantei Normania colectate în 1995 și împărțite între institutele botanice au permis producerea a 35 000 de semințe ale acestei plante amenințate.

 

 

Normania triphylla

 

VIVIDARIA în Italia

 

În Italia, sinergia dintre Institutul KLORANE, parcuri și școală a permis crearea proiectului Vividaria:

 

Obiectivele proiectului VIVIDARIA sunt:

 

  1. Sensibilizarea copiilor cu privire la importanța lumii vegetale
  2. Lărgirea patrimoniului vegetal pentru compensarea parțială a emisiunilor de CO2
  3. Prezervarea acestui patrimoniu alegând specii de plante care vor fi plantate respectând biodiversitatea
 

 

Proiectul Vividaria a obținut de la comisia națională italiană a Unesco o recunoaștere a contribuției sale semnificative la Deceniul pentru educație în scopul dezvoltării durabile (DESS 2005 – 2014), proclamată de către Națiunile Unite (ONU) și coordonată de către Unesco.

 

Vividaria, puterea plantelor, puterea copiilor, împreună pentru un aer proaspăt.

 

Citește mai departe

 

 

 

O misiune de prezervare în Canada

 

În 2009, Laboratoarele KLORANE se aliază cu organizația Jour de la Terre din Quebec și cu Institut de recherche en biologie végétale [Institutul de cercetare în domeniul biologiei vegetale] al Grădinii Botanice din Montreal pentru reintroducerea unei specii pe cale de dispariție, specia Carex faux-lupulina, în mediul său natural.

 

 

Carex faux-lupulina este o plantă erbacee din estul Americii de Nord care crește în special în mediul umid al malurilor râurilor. Este una dintre speciile de rogoz cele mai rare din Canada, unde se găsește doar în sudul lacului Ontario (5 populații) și în Quebec (3 populații). Această specie a fost desemnată drept specie pe cale de dispariție în Canada.

 

Citește mai departe

 

 

logo jour de la terre

 

 

Plantele exotice invazive: să ne mobilizăm împreună pentru prezervarea biodiversității planetei noastre! 

 

 

Proiectul „Plante exotice invazive: să ne mobilizăm împreună pentru prezervarea biodiversității planetei noastre!” are ca obiectiv sensibilizarea școlilor și a publicului larg cu privire la impactul negativ al plantelor exotice invazive asupra biodiversității și uneori chiar și asupra sănătății.

 

 

Acest proiect se descompune în 2 părți:

 

 

- O acțiune desfășurată în unitățile școlare care vizează sensibilizarea copiilor cu privire la problema plantelor exotice invazive, prin intermediul unui parteneriat cu farmaciști, grădini și institute botanice, și își propune să-i transforme pe copii în actori ai acestui proiect prin punerea în aplicare a unor acțiuni concrete pe teren.

 

 

- În paralel, a fost începută în primăvara lui 2010, o acțiune de comunicare vizând sensibilizarea publicului larg cu ajutorul broșurilor pe această temă, acțiune pusă în aplicare în farmacii.

 

 

O plantă exotică invazivă este o specie care este originară de pe un alt continent, și care introdusă într-un nou teritoriu, profită de mediul destabilizat pentru a se instala și a se extinde.

 

Plantele exotice invazive sunt prezente pe teritoriul nostru de zeci de ani. Absența informațiilor asupra acestui subiect a favorizat extinderea acestora pe teritoriul nostru.

 

Mediul înconjurător este responsabilitatea tuturor și dacă fiecare dintre noi face un gest pozitiv atunci întregul ecosistem poate fi prezervat.

 

 

 

  • Normania triphylla
  • Réintroduction de Normania triphylla à Madère
  • Réintroduction de Normania triphylla à Madère

FAVORITE

0  produs(e)

ÎMI PREGĂTESC VIZITA LA FARMACIE

Nu ați selectat încă niciun produs